Gogoşi

Se spune că, în vremurile din vechime, pe când încă se mai punea virgulă între subiect şi predicat, nu se pomenea bâlci fără gogoşi. Asta dacă toată povestea nu e doar o gogoriţă inventată de un gogoman şi postată, gogâlţ-gogâlţ, pe Google.

Cazanul în care bolborosea uleiul încins era nelipsit printre halviţe, negustori, covrigi, ţuică, primari, saci cu porumb, gogoşari, mititei, căruţe, chirăieli, acordeoane, mitici, nuci, pocnitori, mere, jandarmi, şuţi, castraveţi. În ele, gogeamite gogoşile umflate de făină şi bosumflate de fierbinţeală se răsteau una la alta încercând să-şi facă tot mai mult loc pentru săltăreaţa lor dănţuială. Cele mai bronzate, cu o vechime mai mare în baia cu ulei, râdeau de noile venite albe şi sclifosite, până când polonicul găurit le scotea, le scurgea bine şi le tăvălea prin castronul cu zahăr, sub privirile pofticioase şi înghiţiturile în sec ale puradeilor înghesuindu-se prin preajmă.

PS - Facem precizarea că toate cele de mai sus nu au nicio legătură cu Octavian Goga sau Gogea Mitu.

Peisaj de iarnă, vara

Era destul de bine printre trestiile răsfirate. Din calea armăsarilor albaștri se dădeau la o parte tresăririle uimitoare ale planetelor și cotcodăcelile mironosițelor păcălite de oja de unghii. Când trestiile răsfirate au pășit spre malul mâlos, dinspre mahalaua obosită de întuneric s-au auzit clopoțeii troicii cu care se plimba, radiind de fericire, clopotarul satului împreună cu nevasta-i oripilată de semințele de floarea soarelui pe care i le scuipa, la intervale regulate, primarul cu părul creț și roșcat. Cei opt armăsari ningeau alene, cu coamele plimbate de vântul care se pornise.