Se afișează postările cu eticheta proto-coclender. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta proto-coclender. Afișați toate postările

joi, 26 septembrie 2013

Proto-coclenderii şi Constituţia lor zburătoare

Vi s-a întâmplat vreodată să meşteriţi un bărzoi dintr-o gumă de mestecat şi două coşmaruri? Sau să transpuneţi pe note aprigele strigăte ale unei piuliţe de bronz care încearcă să se strecoare pe sub uşa sufrageriei? Doar dacă răspunsul este "da", atunci şi numai atunci puteţi să urcaţi în autobuz pe uşa din faţă.

Se pare că aceste două condiţii au fost menţionate pentru prima dată în cea dintâi Constituţie adoptată prin referendum de proto-coclenderii care au trăit pe aceste meleaguri cu sute de ani în urmă. Ele s-au transmis prin viu grai, din generaţie în generaţie, datorită nefericitei hotărâri ca din paginile scrise să se facă avioane din hârtie, mici şi albe, care să fie răspândite de adierea vântului în cele patru zări, pentru ca fiecare proto-coclender să afle şi să nu uite că este cetăţeanul unei ţări democratice.

Din nefericire, pe lângă faptul că mulţi locuitori ai acelor vremi nu ştiau să citească, o mare parte dintre micuţele avioane de hârtie s-au rătăcit şi s-au afundat în căpiţele de fân înşirate pe marginea drumurilor, astfel că o bună parte dintre nefericiţii proto-coclenderi nu au aflat niciodată că trăiesc liberi, într-o ţară guvernată de popor prin reprezentanţii lui aleşi o dată la nouăzeci de ani.