Propan, între congrese

Între două participări la congresele internaţionale de specialitate, Propan constatase că la întoarcerea în ţară îi creştea mult mai repede părul de pe piept şi mărul lui Adam. Aşadar a fost necesară o înmulţire a congreselor în scopul prevenirii acestor creşteri devenite de-a dreptul alarmante. 
Chiar şi Butil, frizerul, remarcase fenomenul şi îndrăznise să îl întrebe la un moment dat: "Şefu', să vă iau puţin din părul de pe piept?". Total neinspirat deoarece Propan nu i-a mai dat bacşiş niciodată din acel moment. Cât priveşte mărul lui Adam, situaţia nu e clară nici acum întrucât Adam plecase de mulţi ani din ţară, tocmai în Australia, fără să precizeze cum ar trebui să se procedeze în continuare cu mărul său.
În general dar mai ales în timpul scurtelor dar frecventelor popasuri pe care le făcea la benzinăria din apropiere, în căutarea unui cric, Propan nu îşi închipuia că doar peste puţin timp avea să i se întâmple ceva groaznic. Nu se ştie ce anume. Şi nici în ziua de azi nu se poate spune ce urma să i se întâmple. Aşadar, Propan nu aşteaptă să i se întâmple ceva ce nu se mai întâmplă, situaţie care nu îi dă aşadar nici crampe, nici greţuri. 
În tot acest timp, părul de pe piept şi mărul lui Adam cresc în neştire. Iar Butan, şoferul cu cizme de cavalerie şi cravată de pionier, continuă  să încerce în fiecare dimineaţă lucrătoare să pornească limuzina decapotabilă a lui Butan.
- "Nimic nu se deşurubează mai greu decât un şurub bătut cu ciocanul!" filozofează el în timp ce se căzneşte să extragă ţucumbărul din baia de ulei.

Monşerul

Rezemat de marginea barului, monşerul - un sortiment de coclender cu pălărie lucioasă şi pantofi tricotaţi - socotea confuz crizantemele arămii adunate în găleata cu apă chioară şi paharele goale de vin. Până în momentul de faţă, crizantemele arămii ieşeau mereu învingătoare iar paharele nu reuşeau să le egaleze (sub aspect numeric, desigur). Cât priveşte fondul sonor, el se compunea din două simfonii, ambele neterminate, peste care se suprapuneau cu regularitate sirenele vapoarelor ce treceau pe strada din apropiere. 
Bara arămie ce mărginea blatul barului bolborosea şi ea în bobote băgându-se în seamă, betegindu-i monşerului burta balonată şi biletele de tombolă băgate neglijent în buzunarul cu batistă bleumarin.
"Băi, monşerule, te făcuşi cui!" se auzi şuierând scobitoarea umedă şi nervoasă pe care barmanul o frământa de vreo două ceasuri între caninii-i de aur. "Te făcuşi cui, monşerule!" 
Toată lumea din jur întoarse capul spre coclenderul cu pălărie lucioasă şi pantofi tricotaţi, mai puţin cei doisprezece apostoli ce nu îşi încheiaseră cina.
Pe furiş, monşerul îşi şterse o lacrimă portocalie cu dosul palmei. Apoi se apropie clătinându-se de peretele din spate al cârciumii, scoase un ciocan din buzunarul cămăşii şi se bătu singur, fără milă, lăsându-şi numai capul afară din tencuiala cenuşie, îmbâcsită cu fum de trabuc ieftin şi miros de gazolină. 
Şi aşa se ascunse monşerul de ochii lumii, ruşinat şi fără să-şi plătească consumaţia.
După câţiva ani, cineva atârnă de capul lui cu pălărie lucioasă un tablou de Kimon Loghi. Pe care îl puteţi admira şi acum, în acelaşi loc, dacă vă rătăciţi vreodată prin port, cu o crizantemă în mână...