Coclender Blues (VI) - Seară de Râmnic

Mă depărtez încet-încet de mine

cu paşi alunecând spre astă vară
şi doar un corcoduş mă înconjoară
cu plete dulci şi ramuri acviline.

E singura plecare, de-astă oară,
din care nu mă-ntorc la fel. Senin e
parfumul depărtărilor. Revine
un sunet de-alabastru: o fanfară

dinspre Zăvoi îşi aureşte zvonul.
Când soarele se-nsoară cu-nserarea
şi norii se răsfiră peste dealuri

livezilor de pruni ţinând isonul,

mă regăsesc întreg, găsesc cărarea
şi-nşir din nou apuse idealuri.

Coclender Blues (IV) - Madrigal '73

Nebuno, m-ai terminat

cu genunchii tăi rotunzi şi sprinţari
arătaţi pe sub mini, doi nenufari,
şi cu decolteul m-ai tot agresat
de la Cocoşul de Aur până la Podul Vinerii Mari.

De la Motel se auzeau ritmuri mişto de tobă
rostogolindu-se la vale, peste noi amândoi, grele.
În pantalonii mei evazaţi, din piele,
ţopăiam pe lângă tine fără o vorbă
strângând în mâini punga cu dalbe floricele.

Adulmecam parfumul tău dulceag de maşinuţă
zgornit din guleraşu-ţi de dantelă.
Pâinea se terminase pe cartelă.
Mă terminaseşi deja: eram o maimuţă
care juca, pe muzica ta, o tarantelă.

Se-ntuneca deja peste balivernele tale.
Podul vechi de fier tremura în ceaţă şi venea spre noi
iar miliţienii ieşeau deja în tura de noapte, doi câte doi.
Se închideau cu zgomot sec uşile la locale
dar eu nu aveam ochi decât pentru umerii tăi goi.

Ne-am despărţit la pod. Dar tot mai ascult,
cu o eliberatoare şi naşparlie detaşare,
înnodând ţigare de ţigare
(chibriturile mi se terminaseră de mult),
prostioarele tale, ciripite fără încetare.

Nebuno, ai reuşit să mă scoţi din local
doar cu fizicul tău. Lăsasem în urmă doi lăutari
la Cocoşul de Aur şi, până la Podul Vinerii Mari,
mi-ai stricat liniştea cu părul tău strâns în coadă de cal,
cu decolteul adânc şi cu genunchii sprinţari.