Ca în fiecare duminică de vară cu pomi topiţi de dorul primăverii, şase saşi scufundaţi până la gât în şase saci se distrează de minune, ţopăind şi chiuind paralel: "Salam săsesc! Salam săsesc!". Descotorosindu-se de florile uleioase, nalbele năpârlesc iremediabil certându-se cu cele şase albine bâzâielnice care le dau târcoale.
Alături, lângă ulucile negre ale gardului şi fără să pară deranjaţi în vreun fel de implacabilele chiote, Ana şi Caiafa clănţăne tablele pe bani, aşezaţi de şase zile pe banca dată cu motorină.
- "Şase-şase!" strigă Ana scobindu-se în urechea din dreapta cu degetul mic al mâinii. "A dracului căldură şi azi, băi acesta!"
Râmele adunate la rădăcina nucului tresar. Iar între sâmbătă şi luni se întinde o câmpie nesfârşită, plină cu maci, numită duminică...
Un manciclop durduliu, cu gulerele cămeşii albe răsfrânte peste reverul costumului, îşi tocea coatele târându-se anevoie printre Alfa şi Omega.
- Încearcă să te relaxezi, coane! îi şoptea Alfa în timp ce Omega ronţăia în tăcere o creangă de păr african.
De sus cad frunze catifelate şi obosite plescăind sec la atingerea asfaltului. Manciclopul îşi trage pe ochi una dintre cele două pălării şi se târăşte mai departe.
- Decât să mergi târâş, mai bine mergi grăpiş! continuă Alfa aplecându-se spre el.
Un coclender tamponat cu pudră de talc sare din lac în puţ, râzând isteric. Freza-i euclidiană (sprijinită straşnic de gel) nu i se clinteşte şi doar câteva dungi ale pantalonilor în carouri tresaltă îndoindu-se la fiece săltătură.
Dincolo de gard, un privitor însoţit (dezinteresat) de o privitoare aruncă priviri mirate spre priveliştea privilegiată pe care le-o oferă primadona cu ochi (prico)migdalaţi.
- Primitivilor! le strigă ea, rezemată pe coate de marginile puţului iar coclenderul se opreşte din zbor ("Era să te calc pe voce, madam!") şi se pune pe plâns.
La orizont nu se întâmplă mai nimic, în afara unei tornade umplute cu gumă de mestecat...
Trecerea timpului nu are nicio legătură cu sistemele de irigaţii. Din acest motiv timpul trece mult mai greu în Sahara şi în depărtatul deşert Gobi, ceea ce încetineşte dezvoltarea psihică a manciclopilor şi creşterea viermilor vierilor de mătase.
Ehei, pe vremea noastră covoraşele din baie ieşeau singure pe balcon şi se scuturau de stropi de două ori pe zi, ceea ce făcea posibilă apariţia curcubeelor în preajma fiecărui apartament, spre disperarea fotografilor profesionişti şi a pictorilor masochişti. Acum, că au îmbătrânit, aşteaptă neputincioase ieşirea la pensie...
Potrivit ultimelor studii ale unui grup de savanți englezi, diferențele dintre un pitic de grădină și un mitic de bloc sunt insesizabile. Cu toate acestea, câteva precizări merită a fi făcute.
Din punct de vedere fizic, asupra piticului de grădină se exercită o atracție gravitațională sporită, el fiind mai aproape de centrul pământului decât miticul de bloc care locuiește, potrivit sondajelor, tocmai la etajul opt.
Din punct de vedere chimic, mendeleevicul tablou al elementelor ne arată că atomii de carbon din componența miticului de bloc sunt mai numeroși decât cei ai piticului de grădină. Asta deoarece primul fumează, cu precădere și pasiune, mai cu seamă țigări de foi.
În sfârșit, din punct de vedere evoluționist, concluziile studiului menționat arată că, în pofida diferențelor, peste 85% dintre piticii de grădină au tendința de a se transforma în mitici de bloc, cu toată opoziția disperată a socrilor.
Pe strada mea nu se văd niciodată eclipsele, nici de soare și nici de lună. Acest fenomen local are numeroase repercusiuni asupra vieții vecinilor mei. Astfel, ei își lustruiesc pantofii în fiecare dimineață și se freacă pe dinți cu bicarbonat, totul în semn de protest împotriva modului discriminatoriu în care se distribuie eclipsele în această zonă defavorizată.
Dacă treci dincolo de capătul străzii şi dai colţul pe lângă vitrina magazinului de paste făinoase şi fitile unsuroase, descoperi imediat o girafă în perfectă stare de funcţionare care te aşteaptă nemişcată, cu un fular roşu strâns în jurul gâtului şi o căciuliţă-ntre corniţe. Iar deasupra ei tronează permanent o minunată eclipsă (de soare sau de lună, în funcţie de momentul zilei alese de tine să dai colţul...)
Rezemat de marginea barului, monşerul - un sortiment de coclender cu pălărie lucioasă şi pantofi tricotaţi - socotea confuz crizantemele arămii adunate în găleata cu apă chioară şi paharele goale de vin. Până în momentul de faţă, crizantemele arămii ieşeau mereu învingătoare iar paharele nu reuşeau să le egaleze (sub aspect numeric, desigur). Cât priveşte fondul sonor, el se compunea din două simfonii, ambele neterminate, peste care se suprapuneau cu regularitate sirenele vapoarelor ce treceau pe strada din apropiere.
Bara arămie ce mărginea blatul barului bolborosea şi ea în bobote băgându-se în seamă, betegindu-i monşerului burta balonată şi biletele de tombolă băgate neglijent în buzunarul cu batistă bleumarin.
"Băi, monşerule, te făcuşi cui!" se auzi şuierând scobitoarea umedă şi nervoasă pe care barmanul o frământa de vreo două ceasuri între caninii-i de aur. "Te făcuşi cui, monşerule!"
Toată lumea din jur întoarse capul spre coclenderul cu pălărie lucioasă şi pantofi tricotaţi, mai puţin cei doisprezece apostoli ce nu îşi încheiaseră cina.
Pe furiş, monşerul îşi şterse o lacrimă portocalie cu dosul palmei. Apoi se apropie clătinându-se de peretele din spate al cârciumii, scoase un ciocan din buzunarul cămăşii şi se bătu singur, fără milă, lăsându-şi numai capul afară din tencuiala cenuşie, îmbâcsită cu fum de trabuc ieftin şi miros de gazolină.
Şi aşa se ascunse monşerul de ochii lumii, ruşinat şi fără să-şi plătească consumaţia.
După câţiva ani, cineva atârnă de capul lui cu pălărie lucioasă un tablou de Kimon Loghi. Pe care îl puteţi admira şi acum, în acelaşi loc, dacă vă rătăciţi vreodată prin port, cu o crizantemă în mână...
