Coclender Blues (II) - Plastică

N-aş fi atât de convins că apropierea condescendentă de un manciclop scrobitgulerat ar conduce cu siguranţă la diminuarea interesului periculos pe care acesta îl manifestă - în cele mai multe cazuri - faţă de portofelul oricărui intrus neinspirat ce intenţionează să-i scotocească intimitatea. Mai mult, în primele momente, manciclopul scrobitgulerat se va retrage (aparent copleşit de deznădejde) între plantele de apă din acvariu, pentru ca, mai apoi, să degetpocnească în mod ritmic şi să înceapă a răcni, cu glas de drujbă, un cântec vechi de vitejie.

Artiştii. Coborâţi de pe simeze,
cu ciuf, cu bărbi, cu gânduri covăsite,
energizează taine desluşite
deja, apropriindu-şi ipoteze

ce-au fost demult pe-aiurea altoite.
Desfac vechi prihănite metereze
obliterate-n ochii de fofeze
ce îi privesc, cu minţile sucite.

Sărbătoresc orice, oricum, oricare
prilej de impostură şi perdafuri.
Şampania-i trezită de căldură,

bolborosind idei… Pişcotul tare
îi poartă dezinvolt spre cenotafuri
visate. Onorantă-adunătură!

Baladă cu manciclenderi şi cocciclopi

În teritoriul delimitat de prunul uscat (care face, aşadar, prune uscate) şi caisul cu alambic (producător autentic de caisată), coclenderii privesc cu jind la perfecta aliniere a planetelor. 

Din când în când, unul mai cu moţ se urcă gâfâind pe scăunelul cu trei picioare şubrede şi se străduieşte din toate răsputerile lui, atâtea câte i-au mai rămas, să aprindă luceafărul de ziuă cu bricheta lui argintoasă. Atunci când reuşeşte, şi asta se întâmplă foarte rar, ceilalţi coclenderi (fără moţ) izbucnesc în sincere urale şi ovaţii care trezesc brutal din somn nevestele manciclopilor tolănite în apropiere.

Şi, uite-aşa, am încălecat pe-o şa.... 

Iar peste ceva timp îşi fac apariţia, înfăşaţi în foi de varză, manciclenderii cei mititei şi cocciclopii trandafirii. Despre care nimeni nu poate spune cum şi de unde au apărut, deşi scutecele sunt tot atât de colorate, pe cât sunt de ude...

Acadeaua

Coclenderul cel albăstriu din cap până-n picioare şade rezemat dezinvolt de gardul primăriei sugând detaşat o acadea rotundă cu dungi albe şi roşii. O primise în dar vara trecută de la un coclender verzuliu (care-i venea chiar puţin nepot), însă o uitase din ce în ce mai mult în buzunarul cămăşii. Dar pe la orele două ale zilei de azi, pe când se aplecase să ridice o hârtie de zece lei pierdută de cineva în zăpada proaspătă, acadeaua îi căzuse din buzunar plescăind nervoasă. 

- Eşti un mare pişicher, maestre! îi spune ea printre dungi, topindu-se agale. Dar, pentru că sunt o doamnă şi îţi apreciez talentul, te iert cu entuziasm!.

În primul moment, coclenderul nu se minunează atât de tare că acadeaua vorbeşte, cât mai ales de conţinutul vorbelor ei. Aşa că o împătureşte cu grijă în hîrtia de zece lei şi o strecoară din nou în buzunarul cămăşii, fără să observe alaiul de manciclopi zgomotoşi care se îndreaptă în zbor lin pe deasupra primăriei, cu rachetele de tenis în mâini, spre sala de sport din apropiere...

Maşina de tuns iarbă

Lui Mişulică nu-i place deloc bilibistroceala. Din acest motiv, intuitiv şi ordonat cum se află, el nu uită să pornească în fiecare dimineaţă maşina de tuns iarba (lăsată moştenire de unchiul lui) pe care o împinge apoi, în sus şi-n jos, prin grădina cu cactuşi.
Din când în când şi mai cu seamă în zilele pare, un manciclop păros trece pe deasupra fluturându-şi poalele fracului. Atunci, Mişulică se ascunde degrabă în spatele  zgomotoasei maşinării transformându-se, pentru puţin timp, într-o prună uscată. Iar manciclopul se preface că nu-l observă pentru că acestuia nu-i plac prunele uscate şi baclavalele.
În zilele impare, lucrurile se petrec diferit: Mişulică nu se mai transformă în prună uscată (nefiind necesar) ci, după o jumătate de oră, opreşte maşina de tuns iarba şi merge pe terasa unde soţia îi aduce cafeaua amară în aceeaşi ceaşcă aurie, cu capac metalic şi două toarte foarte fine.

Târâş-grăpiş

Un manciclop durduliu, cu gulerele cămeşii albe răsfrânte peste reverul costumului, îşi tocea coatele târându-se anevoie printre Alfa şi Omega. 
- Încearcă să te relaxezi, coane! îi şoptea Alfa în timp ce Omega ronţăia în tăcere o creangă de păr african.
De sus cad frunze catifelate şi obosite plescăind sec la atingerea asfaltului. Manciclopul îşi trage pe ochi una dintre cele două pălării şi se târăşte mai departe.
- Decât să mergi târâş, mai bine mergi grăpiş! continuă Alfa aplecându-se spre el.

Uson lenej dantan ?

Trecerea timpului nu are nicio legătură cu sistemele de irigaţii. Din acest motiv timpul trece mult mai greu în Sahara şi în depărtatul deşert Gobi, ceea ce încetineşte dezvoltarea psihică a manciclopilor şi creşterea viermilor vierilor de mătase.
Ehei, pe vremea noastră covoraşele din baie ieşeau singure pe balcon şi se scuturau de stropi de două ori pe zi, ceea ce făcea posibilă apariţia curcubeelor în preajma fiecărui apartament, spre disperarea fotografilor profesionişti şi a pictorilor masochişti. Acum, că au îmbătrânit, aşteaptă neputincioase ieşirea la pensie...

Manciclopul

Luni după-masă, pe la orele patru, un veritabil manciclop de preerie se sprijini de coama unui acoperiş şi începu să-şi depene incredibila poveste celor câţiva gură-cască aflători prin preajmă. Înfuleca pofticios dintr-un hamburger dolofan, cu unul dintre cele patru picioare rezemat pe coşul de fum al casei de bani.
- Uşurel cu pianul pe scări! strigă la un moment dat manciclopul nostru către cei trei comisionari în halate albe ce tocmai descărcau din camionul oprit în faţa porţii o cutie din lemn de nuc prevăzută cu clape albe şi negre, plină cu coclendere bine lustruite.
Nu îşi mai continuă povestea lui incredibilă deoarece, în aceeaşi clipă, cutia de nuc prinse să se ridice spre cer, pierzându-se printre norii care se adunau deasupra oraşului. Iar veritabilul manciclop izbucni în plâns, udând cu lacrimi amare hamburgerul pe jumătate halit. 
Aşa am descoperit că şi în vremea noastră, oricât ar părea de incredibil, mai trăiesc încă vestitele coclendere de manciclopi, ascunse cu grijă printre florile de salcâm.