Se afișează postările cu eticheta geanta. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta geanta. Afișați toate postările

luni, 4 martie 2013

Coclender Blues (V) - De la "Pizza OK"...

Gagico, eşti mişto de nu se poate!
Ţi-am remarcat iar la OK  aspectul
aseară, când îţi întocmeam prospectul
privindu-te întreg şi jumătate.

Cu blugii tăi mi-ai câştigat respectul
şi m-ai făcut cu-atâta demnitate
că nici acum, când crud m-ai dat pe spate,
nu-mi pot revigora tot intelectul.  

Te-aş transporta cu suvul la Viena
sau la Paris. Gentuţa ta de fiţe
ar sta mai cocheţel în 4 x 4.

Bagă divorţ când o suna sirena
şi lasă-mă să-ţi umblu prin cosiţe. 
Gagico, nu ţi-e milă cât mă latru?

sâmbătă, 16 februarie 2013

Coclender Blues (III) - Recidivă

Frigiderul se ridică uşor de la pământ rotindu-se cu graţioase piruete prin bucătăria colorată cu miros de varză călită. "Teoria ca teoria dar practica ne omoară!" filozofează imprudent mătuşa în timp ce taie o bucată de slănină în felii subţiri-subţiri. În momentul următor, Practica deschide uşa brutal cu o lovitură de picior, şi descarcă tot încărcătorul mitralierei spre şorţul acoperit cu flori de mac. Mătuşa înţelege imediat că a avut dreptate, fapt care nu o împiedică să se prăbuşească fără suflare lângă cratiţa cu sarmale în timp ce frigiderul, fără să scoată o vorbă sau să lase vreo urmă, se strecoară afară prin geamul întredeschis al bucătăriei...


Mi-e sufletul în grevă generală
după plecarea ta intempestivă.
Ţi-ai luat cu tine-amoarea costelivă
şi geanta cu arome de migdală

iar paşii tăi, bomboane pe colivă,
s-au auzit rostogoliţi pe sală.
Credeam că eşti iubita principală
dar nu ai fost decât o recidivă.

Şi când, timid, ascuns după perdele,
vedeam cum traversezi tot bulevardul
în rochia ta albastră cu buline,

mi-am amintit de multele belele
în care mă băgai, udându-ţi fardul.
Să ştii, trecuto, asta nu mai ţine!