Visând o damigeană

Ce se întâmplă când visezi o damigeană?
Prima întrebare a specialistului în vise ar fi: "Era ea goală sau plină?"
Dacă răspunsul tău este "goală", atunci visul prevesteşte averse de ploaie însoţite de descărcări electrice. Dacă răspunsul este "plină", atunci urmează a doua întrebare: "Cu ce era ea plină?"
Dacă era plină cu apă, atunci visul prevesteşte că va trebui să-ţi cumperi în curând un frigider nou. Dacă era plină cu vin, atunci mai mult ca sigur vei pierde numărul de telefon al clientului care ţi-a promis că îţi cumpără Dacia veche de doisprezece ani cu o mie de euro. Dacă era plină cu gaz, atunci trebuie să te fereşti de muşcătură de câine, vorbe de clacă şi mămăligă fierbinte.
Şi - având în vedere infinitele posibilităţi de umplere a unei damigene -  variantele pot continua...
În cazul în care nu doriţi să expuneţi prietenilor şi cunoştinţelor comune previziunile privitoare la viitorul dumneavoastră mai apropiat sau mai depărtat, varianta de răspuns care vă asigură liniştea ar fi: "Damigeana era plină cu gol", fapt ce blochează în majoritatea situaţiilor capacitatea de analiză a specialistului în vise.
Oricum, părerea mea este că nu e deloc bine să visaţi o damigeană. Mai bine visaţi un coclender trandafiriu...

Coclender Blues (X) - Vară întârziată

Nu e deloc pe placul nostru vara

aceasta, între ploi şi nori tocmită.
Livada tot cu flori e-împodobită
şi nu se lasă dusă primăvara.

E totul acuarelă scorojită
pe o petală albă. Sayonara!
S-a răsturnat pe creste călimara
iar ploaia nu se-opreşte, migălită.

Pe masa tapetată cu nimicuri
doi purici şchiopi îşi joacă tarantela.
Ascuns sub pelerina în carouri,

un Utamaro plânge printre picuri.
Bacovia-şi deschide larg umbrela

şi Ţărnea se piteşte după nouri…

Prinţesa

Deşi pare greu de crezut, de fiecare dată când pierde la poker, Prinţesa îşi ia cu ea graţia ostenită, se suie pe scara din lemn care urcă până în vârful prunului bătrân din curtea şatoului şi se piteşte, ţinându-şi răsuflarea, printre fructele încă necoapte şi frunzele acoperite de omizi. Deşi pe sub ascunzătoarea ei secretă trec mereu, încolo şi-ncoace, husari verzi şi roşii, călări pe rădaşte şi cărăbuşi de porţelan, niciunul nu îndrăzneşte să ridice ochii spre ea, mişcare de altfel imposibil de executat şi din cauză că fiecare este dotat cu câte o umbrelă colorată.

Atunci când se aude sunetul trompetei şi se adună norii peste ziduri, Prinţesa îşi întinde aripile cu pene lungi şi pufoase şi se avântă în zbor, timp de trei zile şi trei nopţi (dacă nu cumva o apucă sughiţul sau vreun blestemat de strănut), peste dealurile îndoite sub codrii aceia niciodată străbătuţi de pas omenesc. Încetul cu încetul, în urma ei se adună picăturile de ploaie...

Doar când vine (tot după trei zile şi trei nopţi) vremea ţesălatului secret iar husarii verzi şi roşii lustruiesc crupele lucioase ale rădaştelor şi ale cărăbuşilor de porţelan, Prinţesa începe să se ostenească. Zborul i se domoleşte ca jarul lăsat să se stingă singur, neudat, penele lungi şi pufoase tremură tot mai tare iar rochia pătată de norii negri flutură obosită. 

Sunt de înţeles chiotele de bucurie ale copiilor atunci când picăturile de ploaie se topesc prin bălţile jegoase sau pe umbrelele colorate pe care husarii verzi şi roşii trebuie să le poarte mereu, în semn de respect.