Peisaj de iarnă, vara

Era destul de bine printre trestiile răsfirate. Din calea armăsarilor albaștri se dădeau la o parte tresăririle uimitoare ale planetelor și cotcodăcelile mironosițelor păcălite de oja de unghii. Când trestiile răsfirate au pășit spre malul mâlos, dinspre mahalaua obosită de întuneric s-au auzit clopoțeii troicii cu care se plimba, radiind de fericire, clopotarul satului împreună cu nevasta-i oripilată de semințele de floarea soarelui pe care i le scuipa, la intervale regulate, primarul cu părul creț și roșcat. Cei opt armăsari ningeau alene, cu coamele plimbate de vântul care se pornise.

Manciclopul

Luni după-masă, pe la orele patru, un veritabil manciclop de preerie se sprijini de coama unui acoperiş şi începu să-şi depene incredibila poveste celor câţiva gură-cască aflători prin preajmă. Înfuleca pofticios dintr-un hamburger dolofan, cu unul dintre cele patru picioare rezemat pe coşul de fum al casei de bani.
- Uşurel cu pianul pe scări! strigă la un moment dat manciclopul nostru către cei trei comisionari în halate albe ce tocmai descărcau din camionul oprit în faţa porţii o cutie din lemn de nuc prevăzută cu clape albe şi negre, plină cu coclendere bine lustruite.
Nu îşi mai continuă povestea lui incredibilă deoarece, în aceeaşi clipă, cutia de nuc prinse să se ridice spre cer, pierzându-se printre norii care se adunau deasupra oraşului. Iar veritabilul manciclop izbucni în plâns, udând cu lacrimi amare hamburgerul pe jumătate halit. 
Aşa am descoperit că şi în vremea noastră, oricât ar părea de incredibil, mai trăiesc încă vestitele coclendere de manciclopi, ascunse cu grijă printre florile de salcâm.

Accident

Dis-de-dimineaţă, chiar înainte să se spargă de ziuă, triunghiul dreptunghic - grăbit să se dea jos din pat - a alunecat pe covorul oltenesc cu ciocîrlani şi şi-a îndoit ipotenuza. Accidentul se mai întâmplase şi altă dată, triunghiul dreptunghic fiind cam agitat şi neatent, mai cu seamă când îl tăia pişarea matinală. Însă de data aceasta ştia că se făcuse de râs după ce auzi în spatele lui hăhăielile celor două pătrate care taman se întorseseră de la discotecă, cu lumânări aprinse în mâini. Fiind ele sub influenţa băuturilor alcoolice erau mai antipatice ca deobicei şi tare puse pe harţă.
- Ce păţişi, moşule? Iar ţi se rupe?
Triunghiul dreptunghic se înroşi prefăcându-se fără succes că nu le aude dar pătratele continuau să îşi dea coate şi să comenteze accidentul.
- Rîdeai de noi când îţi spuneam că pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor! Mai râzi şi acum de pătratele ca noi, moşule?
Triunghiul dreptunghic continuă să le ignore, demn. Se strecură agale în fundul grădinii şi, la răsăritul soarelui, îşi făcu harachiri cu o altă teoremă. Pitagora îl dezamăgise rău de tot.

Castravetele şi şurubelniţa

Este puţin probabil ca un castravete să se împrietenească cu o şurubelniţă. Din această cauză, sentimentele pe care le încerci atunci când îi vezi ţinându-se de mână în pauza de masă sunt cu atât mai greu de descris. În acele clipe binecuvântate, şi mai cu seamă dacă nu plouă afară, castravetele are o privire sintetică, cu irizaţii aurii, iar şurubelniţa tăcută nu face niciun pas înainte. Cu cât de rar este fenomenul, cu atât mai mare este mirarea trecătorilor care nu înţeleg pentru ce prietenia poate căpăta forme atât de neaşteptate, sferice sau cubice. Uneori s-au înregistrat reacţii adverse ale acestora, manifestate prin temperatură, dureri de cap şi chiar un început de chelie. Asta ne dă dreptul de a afirma fără teama de a greşi că în cele mai multe cazuri,  începutul unei prietenii frumoase nu are nicio legătură cu sfârşitul unei iubiri urâte iar pretenţiile unora de a spune numai şi numai adevărul sunt lovite de nulitate.

Armată

Unu şi cu unu fac doi? Dacă ordonaţi, fac, sătr'iţi!
Brazii au luat-o la vale ţopăind veseli, scuturându-şi solzii conurilor şi luând cu ei poieni întregi. Se aude şuieratul locomotivei şi tropăitul drujbelor. Între timp, doisprezece lăstuni ca doisprezece Apostoli se rotesc în jurul fântânii golite de sentimente.
Tr'iţi, to'aşu'gradu'! Hai, liberarea!

Darwinisme

Antipatia dintre mârtani şi ciocârlani se pierde în negura liliachie a vremurilor. Disperarea cu care stolurile aiurite de ciocârlani se rotesc deasupra sondelor de ţiţei şi hamei nu s-a potolit cu trecerea timpului, deşi mârtanii s-au încadrat în câmpul muncii şi acum îşi plătesc regulat impozitele. Acum, e drept că întâlnirile total întâmplătoare dintre cele două mulţimi nu mai au ferocitatea cu care ne obişnuisem dar amintirea momentelor în care corcoduşii se încăpăţânau să înflorească nu se poate şterge.
Aşadar, dezirabila reîntoarcere a ciocârlanilor la sentimente mai bune este tot mai improbabilă pentru toţi cei care mestecă gumă.

Baba şi mitraliera

Calul oprit în faţa vitrinei portocalii, cu privirea aţintită spre inelul de logodnă cu diamante, îşi scutură coada năpârlită. Ochelarii i s-au aburit de poftă. O balegă moale plesneşte cu zgomot înfundat asfaltul trotuarului, chemând muştele şi măturătorii...