Deşi pare greu de crezut, de fiecare dată când pierde la poker, Prinţesa îşi ia cu ea graţia ostenită, se suie pe scara din lemn care urcă până în vârful prunului bătrân din curtea şatoului şi se piteşte, ţinându-şi răsuflarea, printre fructele încă necoapte şi frunzele acoperite de omizi. Deşi pe sub ascunzătoarea ei secretă trec mereu, încolo şi-ncoace, husari verzi şi roşii, călări pe rădaşte şi cărăbuşi de porţelan, niciunul nu îndrăzneşte să ridice ochii spre ea, mişcare de altfel imposibil de executat şi din cauză că fiecare este dotat cu câte o umbrelă colorată.
Atunci când se aude sunetul trompetei şi se adună norii peste ziduri, Prinţesa îşi întinde aripile cu pene lungi şi pufoase şi se avântă în zbor, timp de trei zile şi trei nopţi (dacă nu cumva o apucă sughiţul sau vreun blestemat de strănut), peste dealurile îndoite sub codrii aceia niciodată străbătuţi de pas omenesc. Încetul cu încetul, în urma ei se adună picăturile de ploaie...
Doar când vine (tot după trei zile şi trei nopţi) vremea ţesălatului secret iar husarii verzi şi roşii lustruiesc crupele lucioase ale rădaştelor şi ale cărăbuşilor de porţelan, Prinţesa începe să se ostenească. Zborul i se domoleşte ca jarul lăsat să se stingă singur, neudat, penele lungi şi pufoase tremură tot mai tare iar rochia pătată de norii negri flutură obosită.
Sunt de înţeles chiotele de bucurie ale copiilor atunci când picăturile de ploaie se topesc prin bălţile jegoase sau pe umbrelele colorate pe care husarii verzi şi roşii trebuie să le poarte mereu, în semn de respect.
În oala de pământ, dolofane sarmale forfotesc armonios cântând imnuri de slavă godacului decedat cu demnitate. Bolboroseala lor naște aburi descendenți purtați de curent pe sub ușa întredeschisă a bucătăriei. Între timp, un clavecin (bine temperat) mistuieşte cu greutate pretenţiile de supremaţie ale piftiilor ascunse în cămara prea mică pentru un război atât de mare.
Mai avem noi conştiinţa trecerii printre platanii bătrâni, covârşiţi de foi de dafin şi adânciţi în frunze roz de busuioc?
O boabă de piper ţopăie pe marginea lingurii, cu graţie angelică...
Pe vremea aceea, când perfectul nu mai era atât de simplu iar mai-mult-ca-perfectul începuse să devină oleacă imperfect, coclenderii cu zulufi ca pana corbului răpeau fecioarele din discoteci şi le înveleau în frunze de dud. Laolaltă cu puzderia de viermi de mătase negrăbiţi şi roua neuscată a zorilor din începuturi.
Deabia într-un târziu, adică tocmai când începeau să se adune licuricii pe la casele lor, gogoaşa lucioasă cu o singură faţă se pornea să se rostogolească la vale, peste ciuful salcâmilor albi.
- "Mai toarnă, vericule, o palincă!" porunceşte scurt cel mai bărbătos dintre coclenderi. Şi cel mai femeios ridică damigeana tremurând şi o apleacă spre jumatea de ardei gras, umplând-o.
- "Hai, să trăim până murim!"
Iar toţi coclenderii, strânşi lângă salcâm, trăiau...
Între două participări la congresele internaţionale de specialitate, Propan constatase că la întoarcerea în ţară îi creştea mult mai repede părul de pe piept şi mărul lui Adam. Aşadar a fost necesară o înmulţire a congreselor în scopul prevenirii acestor creşteri devenite de-a dreptul alarmante.
Chiar şi Butil, frizerul, remarcase fenomenul şi îndrăznise să îl întrebe la un moment dat: "Şefu', să vă iau puţin din părul de pe piept?". Total neinspirat deoarece Propan nu i-a mai dat bacşiş niciodată din acel moment. Cât priveşte mărul lui Adam, situaţia nu e clară nici acum întrucât Adam plecase de mulţi ani din ţară, tocmai în Australia, fără să precizeze cum ar trebui să se procedeze în continuare cu mărul său.
În general dar mai ales în timpul scurtelor dar frecventelor popasuri pe care le făcea la benzinăria din apropiere, în căutarea unui cric, Propan nu îşi închipuia că doar peste puţin timp avea să i se întâmple ceva groaznic. Nu se ştie ce anume. Şi nici în ziua de azi nu se poate spune ce urma să i se întâmple. Aşadar, Propan nu aşteaptă să i se întâmple ceva ce nu se mai întâmplă, situaţie care nu îi dă aşadar nici crampe, nici greţuri.
În tot acest timp, părul de pe piept şi mărul lui Adam cresc în neştire. Iar Butan, şoferul cu cizme de cavalerie şi cravată de pionier, continuă să încerce în fiecare dimineaţă lucrătoare să pornească limuzina decapotabilă a lui Butan.
- "Nimic nu se deşurubează mai greu decât un şurub bătut cu ciocanul!" filozofează el în timp ce se căzneşte să extragă ţucumbărul din baia de ulei.
Este de notorietate faptul că, în împrejurarea în care "capra calcă piatra", urmarea acestei acţiuni nu poate fi alta decât aceea că "piatra crapă-n patru" în cele mai multe dintre cazuri. În aceste condiţii, orice afirmaţie contrară (de genul "Crapă pe dracu'!") nu se mai poate susţine în faţa niciunei instanţe de judecată.
Trebuie să menţionăm cu aceeaşi ocazie că situaţia, repetată de nenumărate ori, a dus cu certitudine la apariţia şi proliferarea de-a dreptul maladive a expresiei "a sta capră", deşi se cunoaşte că animalul acesta este de obicei tare nervos şi nu stă locului niciodată.
Nu putem fi însă de acord în niciun fel cu soluţia dată de instanţa de fond din Târnăveni care concluzionează în finalul hotărârii sale: "Crape capul caprei precum piatra crapă-n patru!".
Asta chiar şi pentru că gustul unei limonade nu este influenţat de culoarea lămâilor utilizate.
Lui Mişulică nu-i place deloc bilibistroceala. Din acest motiv, intuitiv şi ordonat cum se află, el nu uită să pornească în fiecare dimineaţă maşina de tuns iarba (lăsată moştenire de unchiul lui) pe care o împinge apoi, în sus şi-n jos, prin grădina cu cactuşi.
Din când în când şi mai cu seamă în zilele pare, un manciclop păros trece pe deasupra fluturându-şi poalele fracului. Atunci, Mişulică se ascunde degrabă în spatele zgomotoasei maşinării transformându-se, pentru puţin timp, într-o prună uscată. Iar manciclopul se preface că nu-l observă pentru că acestuia nu-i plac prunele uscate şi baclavalele.
În zilele impare, lucrurile se petrec diferit: Mişulică nu se mai transformă în prună uscată (nefiind necesar) ci, după o jumătate de oră, opreşte maşina de tuns iarba şi merge pe terasa unde soţia îi aduce cafeaua amară în aceeaşi ceaşcă aurie, cu capac metalic şi două toarte foarte fine.
Ca în fiecare duminică de vară cu pomi topiţi de dorul primăverii, şase saşi scufundaţi până la gât în şase saci se distrează de minune, ţopăind şi chiuind paralel: "Salam săsesc! Salam săsesc!". Descotorosindu-se de florile uleioase, nalbele năpârlesc iremediabil certându-se cu cele şase albine bâzâielnice care le dau târcoale.
Alături, lângă ulucile negre ale gardului şi fără să pară deranjaţi în vreun fel de implacabilele chiote, Ana şi Caiafa clănţăne tablele pe bani, aşezaţi de şase zile pe banca dată cu motorină.
- "Şase-şase!" strigă Ana scobindu-se în urechea din dreapta cu degetul mic al mâinii. "A dracului căldură şi azi, băi acesta!"
Râmele adunate la rădăcina nucului tresar. Iar între sâmbătă şi luni se întinde o câmpie nesfârşită, plină cu maci, numită duminică...
Un manciclop durduliu, cu gulerele cămeşii albe răsfrânte peste reverul costumului, îşi tocea coatele târându-se anevoie printre Alfa şi Omega.
- Încearcă să te relaxezi, coane! îi şoptea Alfa în timp ce Omega ronţăia în tăcere o creangă de păr african.
De sus cad frunze catifelate şi obosite plescăind sec la atingerea asfaltului. Manciclopul îşi trage pe ochi una dintre cele două pălării şi se târăşte mai departe.
- Decât să mergi târâş, mai bine mergi grăpiş! continuă Alfa aplecându-se spre el.
Un coclender tamponat cu pudră de talc sare din lac în puţ, râzând isteric. Freza-i euclidiană (sprijinită straşnic de gel) nu i se clinteşte şi doar câteva dungi ale pantalonilor în carouri tresaltă îndoindu-se la fiece săltătură.
Dincolo de gard, un privitor însoţit (dezinteresat) de o privitoare aruncă priviri mirate spre priveliştea privilegiată pe care le-o oferă primadona cu ochi (prico)migdalaţi.
- Primitivilor! le strigă ea, rezemată pe coate de marginile puţului iar coclenderul se opreşte din zbor ("Era să te calc pe voce, madam!") şi se pune pe plâns.
La orizont nu se întâmplă mai nimic, în afara unei tornade umplute cu gumă de mestecat...
Trecerea timpului nu are nicio legătură cu sistemele de irigaţii. Din acest motiv timpul trece mult mai greu în Sahara şi în depărtatul deşert Gobi, ceea ce încetineşte dezvoltarea psihică a manciclopilor şi creşterea viermilor vierilor de mătase.
Ehei, pe vremea noastră covoraşele din baie ieşeau singure pe balcon şi se scuturau de stropi de două ori pe zi, ceea ce făcea posibilă apariţia curcubeelor în preajma fiecărui apartament, spre disperarea fotografilor profesionişti şi a pictorilor masochişti. Acum, că au îmbătrânit, aşteaptă neputincioase ieşirea la pensie...
Potrivit ultimelor studii ale unui grup de savanți englezi, diferențele dintre un pitic de grădină și un mitic de bloc sunt insesizabile. Cu toate acestea, câteva precizări merită a fi făcute.
Din punct de vedere fizic, asupra piticului de grădină se exercită o atracție gravitațională sporită, el fiind mai aproape de centrul pământului decât miticul de bloc care locuiește, potrivit sondajelor, tocmai la etajul opt.
Din punct de vedere chimic, mendeleevicul tablou al elementelor ne arată că atomii de carbon din componența miticului de bloc sunt mai numeroși decât cei ai piticului de grădină. Asta deoarece primul fumează, cu precădere și pasiune, mai cu seamă țigări de foi.
În sfârșit, din punct de vedere evoluționist, concluziile studiului menționat arată că, în pofida diferențelor, peste 85% dintre piticii de grădină au tendința de a se transforma în mitici de bloc, cu toată opoziția disperată a socrilor.
