Coclender Blues (IV) - Madrigal '73

Nebuno, m-ai terminat

cu genunchii tăi rotunzi şi sprinţari
arătaţi pe sub mini, doi nenufari,
şi cu decolteul m-ai tot agresat
de la Cocoşul de Aur până la Podul Vinerii Mari.

De la Motel se auzeau ritmuri mişto de tobă
rostogolindu-se la vale, peste noi amândoi, grele.
În pantalonii mei evazaţi, din piele,
ţopăiam pe lângă tine fără o vorbă
strângând în mâini punga cu dalbe floricele.

Adulmecam parfumul tău dulceag de maşinuţă
zgornit din guleraşu-ţi de dantelă.
Pâinea se terminase pe cartelă.
Mă terminaseşi deja: eram o maimuţă
care juca, pe muzica ta, o tarantelă.

Se-ntuneca deja peste balivernele tale.
Podul vechi de fier tremura în ceaţă şi venea spre noi
iar miliţienii ieşeau deja în tura de noapte, doi câte doi.
Se închideau cu zgomot sec uşile la locale
dar eu nu aveam ochi decât pentru umerii tăi goi.

Ne-am despărţit la pod. Dar tot mai ascult,
cu o eliberatoare şi naşparlie detaşare,
înnodând ţigare de ţigare
(chibriturile mi se terminaseră de mult),
prostioarele tale, ciripite fără încetare.

Nebuno, ai reuşit să mă scoţi din local
doar cu fizicul tău. Lăsasem în urmă doi lăutari
la Cocoşul de Aur şi, până la Podul Vinerii Mari,
mi-ai stricat liniştea cu părul tău strâns în coadă de cal,
cu decolteul adânc şi cu genunchii sprinţari.

Coclender Blues (III) - Recidivă

Frigiderul se ridică uşor de la pământ rotindu-se cu graţioase piruete prin bucătăria colorată cu miros de varză călită. "Teoria ca teoria dar practica ne omoară!" filozofează imprudent mătuşa în timp ce taie o bucată de slănină în felii subţiri-subţiri. În momentul următor, Practica deschide uşa brutal cu o lovitură de picior, şi descarcă tot încărcătorul mitralierei spre şorţul acoperit cu flori de mac. Mătuşa înţelege imediat că a avut dreptate, fapt care nu o împiedică să se prăbuşească fără suflare lângă cratiţa cu sarmale în timp ce frigiderul, fără să scoată o vorbă sau să lase vreo urmă, se strecoară afară prin geamul întredeschis al bucătăriei...

Mi-e sufletul în grevă generală

după plecarea ta intempestivă.

Ţi-ai luat cu tine-amoarea costelivă

şi geanta cu arome de migdală

iar paşii tăi, bomboane pe colivă,

s-au auzit rostogoliţi pe sală.

Credeam că eşti iubita principală

dar nu ai fost decât o recidivă.

Şi când, timid, ascuns după perdele,

vedeam cum traversezi tot bulevardul

în rochia ta albastră cu buline,

mi-am amintit de multele belele

în care mă băgai, udându-ţi fardul.

Să ştii, trecuto, asta nu mai ţine!

Preistorie gripată

Pentru a elimina orice comentariu răutăcios trebuie spus de la început că Reptila Tiptila nu şi-a luat pastila. Din această cauză, unul dintre motoare îi dă rateuri în formă (de pieptene) şi în fond (de ten). 

Aiurită şi aurită, Reptila Tiptila se clatină pe malul mâlos al râului producând, fără voia ei, valuri în formă de tirbuşon care se preling pe scările monumentale ale viitorului amfiteatru, precum o undă albăstruie de motorină. Iar colierul de agate primit de ea la logodnă tremură şi oftează, aruncat de colo-colo ca o pală neaşteptată de vânt.

- "Vai, vai! Se pare că a murit argintul viu!" se văicăreşte Reptila Tiptila ferindu-se să privească în urmă-i. "Şi ce tânăr era, săracul!" 

Foarte concomitent (dacă nu-i cu supărare!) se aude de departe cum se apropie al treilea cutremur, cel de 41 de grade. Aşadar, Reptila Tiptila trebuie să se retragă spre casă, să se introducă sub plapumă şi să ia negreşit un Coldrex sau o aspirină tamponată.

Coclender Blues (II) - Plastică

N-aş fi atât de convins că apropierea condescendentă de un manciclop scrobitgulerat ar conduce cu siguranţă la diminuarea interesului periculos pe care acesta îl manifestă - în cele mai multe cazuri - faţă de portofelul oricărui intrus neinspirat ce intenţionează să-i scotocească intimitatea. Mai mult, în primele momente, manciclopul scrobitgulerat se va retrage (aparent copleşit de deznădejde) între plantele de apă din acvariu, pentru ca, mai apoi, să degetpocnească în mod ritmic şi să înceapă a răcni, cu glas de drujbă, un cântec vechi de vitejie.

Artiştii. Coborâţi de pe simeze,
cu ciuf, cu bărbi, cu gânduri covăsite,
energizează taine desluşite
deja, apropriindu-şi ipoteze

ce-au fost demult pe-aiurea altoite.
Desfac vechi prihănite metereze
obliterate-n ochii de fofeze
ce îi privesc, cu minţile sucite.

Sărbătoresc orice, oricum, oricare
prilej de impostură şi perdafuri.
Şampania-i trezită de căldură,

bolborosind idei… Pişcotul tare
îi poartă dezinvolt spre cenotafuri
visate. Onorantă-adunătură!

Coclender Blues (I) - Calea lui Traian

Oscilând între două tufe de gânduri şi bâţâindu-şi iute cardiatorul, coclenderul se lăsă o vreme purtat pe o frunză de dafin frumos mirositoare. Adulmecând clorofila vâscoasă, se osteni zadarnic să desfacă cu dinţii capacul copacului. Nu-i reuşiră primele şase-şapte încercări, aşa că renunţă şi se dădu ceva mai încolo, mai aproape de luceafăr. Ostenit, se aşeză alene pe o carapace de broască ţestoasă, dezveli cu grijă senvişul învelit în staniol ruginiu şi începu să hrănească raţele rătăcite prin câmpul cu varză. Ceea ce ne face să credem că se lăsa, pe furiş, seara...

Pe Calea lui Traian foşnesc poeţii

concubinând cu praful de pe tobă
şi, aplicând o lege anaerobă,
se-njură peste gard ca precupeţii.

Mai scociorăşti gurmand cenuşa-n sobă
şi-ţi dai la coadă coate cu orbeţii?
Morocănosul, rudă cu scaieţii,
îşi face la costum întâia probă.

Sus pe Capela curge-alene ceara
din brazii cu parfum de altă dată.
Mai chicotesc copilele prin ţarcuri

nerăbdătoare să se lase seara

ca să-şi aline dragostea stricată? 

Că mult e dulce dragostea prin parcuri...

Baladă cu manciclenderi şi cocciclopi

În teritoriul delimitat de prunul uscat (care face, aşadar, prune uscate) şi caisul cu alambic (producător autentic de caisată), coclenderii privesc cu jind la perfecta aliniere a planetelor. 

Din când în când, unul mai cu moţ se urcă gâfâind pe scăunelul cu trei picioare şubrede şi se străduieşte din toate răsputerile lui, atâtea câte i-au mai rămas, să aprindă luceafărul de ziuă cu bricheta lui argintoasă. Atunci când reuşeşte, şi asta se întâmplă foarte rar, ceilalţi coclenderi (fără moţ) izbucnesc în sincere urale şi ovaţii care trezesc brutal din somn nevestele manciclopilor tolănite în apropiere.

Şi, uite-aşa, am încălecat pe-o şa.... 

Iar peste ceva timp îşi fac apariţia, înfăşaţi în foi de varză, manciclenderii cei mititei şi cocciclopii trandafirii. Despre care nimeni nu poate spune cum şi de unde au apărut, deşi scutecele sunt tot atât de colorate, pe cât sunt de ude...