Prinţesa

Deşi pare greu de crezut, de fiecare dată când pierde la poker, Prinţesa îşi ia cu ea graţia ostenită, se suie pe scara din lemn care urcă până în vârful prunului bătrân din curtea şatoului şi se piteşte, ţinându-şi răsuflarea, printre fructele încă necoapte şi frunzele acoperite de omizi. Deşi pe sub ascunzătoarea ei secretă trec mereu, încolo şi-ncoace, husari verzi şi roşii, călări pe rădaşte şi cărăbuşi de porţelan, niciunul nu îndrăzneşte să ridice ochii spre ea, mişcare de altfel imposibil de executat şi din cauză că fiecare este dotat cu câte o umbrelă colorată.

Atunci când se aude sunetul trompetei şi se adună norii peste ziduri, Prinţesa îşi întinde aripile cu pene lungi şi pufoase şi se avântă în zbor, timp de trei zile şi trei nopţi (dacă nu cumva o apucă sughiţul sau vreun blestemat de strănut), peste dealurile îndoite sub codrii aceia niciodată străbătuţi de pas omenesc. Încetul cu încetul, în urma ei se adună picăturile de ploaie...

Doar când vine (tot după trei zile şi trei nopţi) vremea ţesălatului secret iar husarii verzi şi roşii lustruiesc crupele lucioase ale rădaştelor şi ale cărăbuşilor de porţelan, Prinţesa începe să se ostenească. Zborul i se domoleşte ca jarul lăsat să se stingă singur, neudat, penele lungi şi pufoase tremură tot mai tare iar rochia pătată de norii negri flutură obosită. 

Sunt de înţeles chiotele de bucurie ale copiilor atunci când picăturile de ploaie se topesc prin bălţile jegoase sau pe umbrelele colorate pe care husarii verzi şi roşii trebuie să le poarte mereu, în semn de respect.

În trecere...

În oala de pământ, dolofane sarmale forfotesc armonios cântând imnuri de slavă godacului decedat cu demnitate. Bolboroseala lor naște aburi descendenți purtați de curent pe sub ușa întredeschisă a bucătăriei. Între timp, un clavecin (bine temperat) mistuieşte cu greutate pretenţiile de supremaţie ale piftiilor ascunse în cămara prea mică pentru un război atât de mare.
Mai avem noi conştiinţa trecerii printre platanii bătrâni, covârşiţi de foi de dafin şi adânciţi în frunze roz de busuioc?
O boabă de piper ţopăie pe marginea lingurii, cu graţie angelică...

Coclenderi pe-nserat

Pe vremea aceea, când perfectul nu mai era atât de simplu iar mai-mult-ca-perfectul începuse să devină oleacă imperfect, coclenderii cu zulufi ca pana corbului răpeau fecioarele din discoteci şi le înveleau în frunze de dud. Laolaltă cu puzderia de viermi de mătase negrăbiţi şi roua neuscată a zorilor din începuturi. 
Deabia într-un târziu, adică tocmai când începeau să se adune licuricii pe la casele lor, gogoaşa lucioasă cu o singură faţă se pornea să se rostogolească la vale, peste ciuful salcâmilor albi.
- "Mai toarnă, vericule, o palincă!" porunceşte scurt cel mai bărbătos dintre coclenderi. Şi cel mai femeios ridică damigeana tremurând şi o apleacă spre jumatea de ardei gras, umplând-o.
- "Hai, să trăim până murim!"
Iar toţi coclenderii, strânşi lângă salcâm, trăiau...

Propan, între congrese

Între două participări la congresele internaţionale de specialitate, Propan constatase că la întoarcerea în ţară îi creştea mult mai repede părul de pe piept şi mărul lui Adam. Aşadar a fost necesară o înmulţire a congreselor în scopul prevenirii acestor creşteri devenite de-a dreptul alarmante. 
Chiar şi Butil, frizerul, remarcase fenomenul şi îndrăznise să îl întrebe la un moment dat: "Şefu', să vă iau puţin din părul de pe piept?". Total neinspirat deoarece Propan nu i-a mai dat bacşiş niciodată din acel moment. Cât priveşte mărul lui Adam, situaţia nu e clară nici acum întrucât Adam plecase de mulţi ani din ţară, tocmai în Australia, fără să precizeze cum ar trebui să se procedeze în continuare cu mărul său.
În general dar mai ales în timpul scurtelor dar frecventelor popasuri pe care le făcea la benzinăria din apropiere, în căutarea unui cric, Propan nu îşi închipuia că doar peste puţin timp avea să i se întâmple ceva groaznic. Nu se ştie ce anume. Şi nici în ziua de azi nu se poate spune ce urma să i se întâmple. Aşadar, Propan nu aşteaptă să i se întâmple ceva ce nu se mai întâmplă, situaţie care nu îi dă aşadar nici crampe, nici greţuri. 
În tot acest timp, părul de pe piept şi mărul lui Adam cresc în neştire. Iar Butan, şoferul cu cizme de cavalerie şi cravată de pionier, continuă  să încerce în fiecare dimineaţă lucrătoare să pornească limuzina decapotabilă a lui Butan.
- "Nimic nu se deşurubează mai greu decât un şurub bătut cu ciocanul!" filozofează el în timp ce se căzneşte să extragă ţucumbărul din baia de ulei.

Expunere de motive

Este de notorietate faptul că, în împrejurarea în care "capra calcă piatra", urmarea acestei acţiuni nu poate fi alta decât aceea că "piatra crapă-n patru" în cele mai multe dintre cazuri. În aceste condiţii, orice afirmaţie contrară (de genul "Crapă pe dracu'!") nu se mai poate susţine în faţa niciunei instanţe de judecată. 
Trebuie să menţionăm cu aceeaşi ocazie că situaţia, repetată de nenumărate ori, a dus cu certitudine la apariţia şi proliferarea de-a dreptul maladive a expresiei "a sta capră", deşi se cunoaşte că animalul acesta este de obicei tare nervos şi nu stă locului niciodată. 
Nu putem fi însă de acord în niciun fel cu soluţia dată de instanţa de fond din Târnăveni care concluzionează în finalul hotărârii sale: "Crape capul caprei precum piatra crapă-n patru!". 
Asta chiar şi pentru că gustul unei limonade nu este influenţat de culoarea lămâilor utilizate.

Maşina de tuns iarbă

Lui Mişulică nu-i place deloc bilibistroceala. Din acest motiv, intuitiv şi ordonat cum se află, el nu uită să pornească în fiecare dimineaţă maşina de tuns iarba (lăsată moştenire de unchiul lui) pe care o împinge apoi, în sus şi-n jos, prin grădina cu cactuşi.
Din când în când şi mai cu seamă în zilele pare, un manciclop păros trece pe deasupra fluturându-şi poalele fracului. Atunci, Mişulică se ascunde degrabă în spatele  zgomotoasei maşinării transformându-se, pentru puţin timp, într-o prună uscată. Iar manciclopul se preface că nu-l observă pentru că acestuia nu-i plac prunele uscate şi baclavalele.
În zilele impare, lucrurile se petrec diferit: Mişulică nu se mai transformă în prună uscată (nefiind necesar) ci, după o jumătate de oră, opreşte maşina de tuns iarba şi merge pe terasa unde soţia îi aduce cafeaua amară în aceeaşi ceaşcă aurie, cu capac metalic şi două toarte foarte fine.

Duminică

Ca în fiecare duminică de vară cu pomi topiţi de dorul primăverii, şase saşi scufundaţi până la gât în şase saci se distrează de minune, ţopăind şi chiuind paralel: "Salam săsesc! Salam săsesc!". Descotorosindu-se de florile uleioase, nalbele năpârlesc iremediabil certându-se cu cele şase albine bâzâielnice care le dau târcoale.
Alături, lângă ulucile negre ale gardului şi fără să pară deranjaţi în vreun fel de implacabilele chiote, Ana şi Caiafa clănţăne tablele pe bani, aşezaţi de şase zile pe banca dată cu motorină.
- "Şase-şase!" strigă Ana scobindu-se în urechea din dreapta cu degetul mic al mâinii. "A dracului căldură şi azi, băi acesta!"
Râmele adunate la rădăcina nucului tresar. Iar între sâmbătă şi luni se întinde o câmpie nesfârşită, plină cu maci, numită duminică...

Târâş-grăpiş

Un manciclop durduliu, cu gulerele cămeşii albe răsfrânte peste reverul costumului, îşi tocea coatele târându-se anevoie printre Alfa şi Omega. 
- Încearcă să te relaxezi, coane! îi şoptea Alfa în timp ce Omega ronţăia în tăcere o creangă de păr african.
De sus cad frunze catifelate şi obosite plescăind sec la atingerea asfaltului. Manciclopul îşi trage pe ochi una dintre cele două pălării şi se târăşte mai departe.
- Decât să mergi târâş, mai bine mergi grăpiş! continuă Alfa aplecându-se spre el.

Tornada

Un coclender tamponat cu pudră de talc sare din lac în puţ, râzând isteric. Freza-i euclidiană (sprijinită straşnic de gel) nu i se clinteşte şi doar câteva dungi ale pantalonilor în carouri tresaltă îndoindu-se la fiece săltătură.
Dincolo de gard, un privitor însoţit (dezinteresat) de o privitoare aruncă priviri mirate spre priveliştea privilegiată pe care le-o oferă primadona cu ochi (prico)migdalaţi.
- Primitivilor! le strigă ea, rezemată pe coate de marginile puţului iar coclenderul se opreşte din zbor ("Era să te calc pe voce, madam!") şi se pune pe plâns.
La orizont nu se întâmplă mai nimic, în afara unei tornade umplute cu gumă de mestecat...

Uson lenej dantan ?

Trecerea timpului nu are nicio legătură cu sistemele de irigaţii. Din acest motiv timpul trece mult mai greu în Sahara şi în depărtatul deşert Gobi, ceea ce încetineşte dezvoltarea psihică a manciclopilor şi creşterea viermilor vierilor de mătase.
Ehei, pe vremea noastră covoraşele din baie ieşeau singure pe balcon şi se scuturau de stropi de două ori pe zi, ceea ce făcea posibilă apariţia curcubeelor în preajma fiecărui apartament, spre disperarea fotografilor profesionişti şi a pictorilor masochişti. Acum, că au îmbătrânit, aşteaptă neputincioase ieşirea la pensie...

Piticul şi Miticul

Potrivit ultimelor studii ale unui grup de savanți englezi, diferențele dintre un pitic de grădină și un mitic de bloc sunt insesizabile. Cu toate acestea, câteva precizări merită a fi făcute.
Din punct de vedere fizic, asupra piticului de grădină se exercită o atracție gravitațională sporită, el fiind mai aproape de centrul pământului decât miticul de bloc care locuiește, potrivit sondajelor, tocmai la etajul opt.
Din punct de vedere chimic, mendeleevicul tablou al elementelor ne arată că atomii de carbon din componența miticului de bloc sunt mai numeroși decât cei ai piticului de grădină. Asta deoarece primul fumează, cu precădere și pasiune, mai cu seamă țigări de foi.
În sfârșit, din punct de vedere evoluționist, concluziile studiului menționat arată că, în pofida diferențelor, peste 85% dintre piticii de grădină au tendința de a se transforma în mitici de bloc, cu toată opoziția disperată a socrilor.

Eclipsa şi girafa

Pe strada mea nu se văd niciodată eclipsele, nici de soare și nici de lună. Acest fenomen local are numeroase repercusiuni asupra vieții vecinilor mei. Astfel, ei își lustruiesc pantofii în fiecare dimineață și se freacă pe dinți cu bicarbonat, totul în semn de protest împotriva modului discriminatoriu în care se distribuie eclipsele în această zonă defavorizată.
Dacă treci dincolo de capătul străzii şi dai colţul pe lângă vitrina magazinului de paste făinoase şi fitile unsuroase, descoperi imediat o girafă în perfectă stare de funcţionare care te aşteaptă nemişcată, cu un fular roşu strâns în jurul gâtului şi o căciuliţă-ntre corniţe. Iar deasupra ei tronează permanent o minunată eclipsă (de soare sau de lună, în funcţie de momentul zilei alese de tine să dai colţul...)

Monşerul

Rezemat de marginea barului, monşerul - un sortiment de coclender cu pălărie lucioasă şi pantofi tricotaţi - socotea confuz crizantemele arămii adunate în găleata cu apă chioară şi paharele goale de vin. Până în momentul de faţă, crizantemele arămii ieşeau mereu învingătoare iar paharele nu reuşeau să le egaleze (sub aspect numeric, desigur). Cât priveşte fondul sonor, el se compunea din două simfonii, ambele neterminate, peste care se suprapuneau cu regularitate sirenele vapoarelor ce treceau pe strada din apropiere. 
Bara arămie ce mărginea blatul barului bolborosea şi ea în bobote băgându-se în seamă, betegindu-i monşerului burta balonată şi biletele de tombolă băgate neglijent în buzunarul cu batistă bleumarin.
"Băi, monşerule, te făcuşi cui!" se auzi şuierând scobitoarea umedă şi nervoasă pe care barmanul o frământa de vreo două ceasuri între caninii-i de aur. "Te făcuşi cui, monşerule!" 
Toată lumea din jur întoarse capul spre coclenderul cu pălărie lucioasă şi pantofi tricotaţi, mai puţin cei doisprezece apostoli ce nu îşi încheiaseră cina.
Pe furiş, monşerul îşi şterse o lacrimă portocalie cu dosul palmei. Apoi se apropie clătinându-se de peretele din spate al cârciumii, scoase un ciocan din buzunarul cămăşii şi se bătu singur, fără milă, lăsându-şi numai capul afară din tencuiala cenuşie, îmbâcsită cu fum de trabuc ieftin şi miros de gazolină. 
Şi aşa se ascunse monşerul de ochii lumii, ruşinat şi fără să-şi plătească consumaţia.
După câţiva ani, cineva atârnă de capul lui cu pălărie lucioasă un tablou de Kimon Loghi. Pe care îl puteţi admira şi acum, în acelaşi loc, dacă vă rătăciţi vreodată prin port, cu o crizantemă în mână...

Peisaj de iarnă, vara

Era destul de bine printre trestiile răsfirate. Din calea armăsarilor albaștri se dădeau la o parte tresăririle uimitoare ale planetelor și cotcodăcelile mironosițelor păcălite de oja de unghii. Când trestiile răsfirate au pășit spre malul mâlos, dinspre mahalaua obosită de întuneric s-au auzit clopoțeii troicii cu care se plimba, radiind de fericire, clopotarul satului împreună cu nevasta-i oripilată de semințele de floarea soarelui pe care i le scuipa, la intervale regulate, primarul cu părul creț și roșcat. Cei opt armăsari ningeau alene, cu coamele plimbate de vântul care se pornise.

Manciclopul

Luni după-masă, pe la orele patru, un veritabil manciclop de preerie se sprijini de coama unui acoperiş şi începu să-şi depene incredibila poveste celor câţiva gură-cască aflători prin preajmă. Înfuleca pofticios dintr-un hamburger dolofan, cu unul dintre cele patru picioare rezemat pe coşul de fum al casei de bani.
- Uşurel cu pianul pe scări! strigă la un moment dat manciclopul nostru către cei trei comisionari în halate albe ce tocmai descărcau din camionul oprit în faţa porţii o cutie din lemn de nuc prevăzută cu clape albe şi negre, plină cu coclendere bine lustruite.
Nu îşi mai continuă povestea lui incredibilă deoarece, în aceeaşi clipă, cutia de nuc prinse să se ridice spre cer, pierzându-se printre norii care se adunau deasupra oraşului. Iar veritabilul manciclop izbucni în plâns, udând cu lacrimi amare hamburgerul pe jumătate halit. 
Aşa am descoperit că şi în vremea noastră, oricât ar părea de incredibil, mai trăiesc încă vestitele coclendere de manciclopi, ascunse cu grijă printre florile de salcâm.

Accident

Dis-de-dimineaţă, chiar înainte să se spargă de ziuă, triunghiul dreptunghic - grăbit să se dea jos din pat - a alunecat pe covorul oltenesc cu ciocîrlani şi şi-a îndoit ipotenuza. Accidentul se mai întâmplase şi altă dată, triunghiul dreptunghic fiind cam agitat şi neatent, mai cu seamă când îl tăia pişarea matinală. Însă de data aceasta ştia că se făcuse de râs după ce auzi în spatele lui hăhăielile celor două pătrate care taman se întorseseră de la discotecă, cu lumânări aprinse în mâini. Fiind ele sub influenţa băuturilor alcoolice erau mai antipatice ca deobicei şi tare puse pe harţă.
- Ce păţişi, moşule? Iar ţi se rupe?
Triunghiul dreptunghic se înroşi prefăcându-se fără succes că nu le aude dar pătratele continuau să îşi dea coate şi să comenteze accidentul.
- Rîdeai de noi când îţi spuneam că pătratul ipotenuzei este egal cu suma pătratelor catetelor! Mai râzi şi acum de pătratele ca noi, moşule?
Triunghiul dreptunghic continuă să le ignore, demn. Se strecură agale în fundul grădinii şi, la răsăritul soarelui, îşi făcu harachiri cu o altă teoremă. Pitagora îl dezamăgise rău de tot.

Castravetele şi şurubelniţa

Este puţin probabil ca un castravete să se împrietenească cu o şurubelniţă. Din această cauză, sentimentele pe care le încerci atunci când îi vezi ţinându-se de mână în pauza de masă sunt cu atât mai greu de descris. În acele clipe binecuvântate, şi mai cu seamă dacă nu plouă afară, castravetele are o privire sintetică, cu irizaţii aurii, iar şurubelniţa tăcută nu face niciun pas înainte. Cu cât de rar este fenomenul, cu atât mai mare este mirarea trecătorilor care nu înţeleg pentru ce prietenia poate căpăta forme atât de neaşteptate, sferice sau cubice. Uneori s-au înregistrat reacţii adverse ale acestora, manifestate prin temperatură, dureri de cap şi chiar un început de chelie. Asta ne dă dreptul de a afirma fără teama de a greşi că în cele mai multe cazuri,  începutul unei prietenii frumoase nu are nicio legătură cu sfârşitul unei iubiri urâte iar pretenţiile unora de a spune numai şi numai adevărul sunt lovite de nulitate.

Armată

Unu şi cu unu fac doi? Dacă ordonaţi, fac, sătr'iţi!
Brazii au luat-o la vale ţopăind veseli, scuturându-şi solzii conurilor şi luând cu ei poieni întregi. Se aude şuieratul locomotivei şi tropăitul drujbelor. Între timp, doisprezece lăstuni ca doisprezece Apostoli se rotesc în jurul fântânii golite de sentimente.
Tr'iţi, to'aşu'gradu'! Hai, liberarea!

Darwinisme

Antipatia dintre mârtani şi ciocârlani se pierde în negura liliachie a vremurilor. Disperarea cu care stolurile aiurite de ciocârlani se rotesc deasupra sondelor de ţiţei şi hamei nu s-a potolit cu trecerea timpului, deşi mârtanii s-au încadrat în câmpul muncii şi acum îşi plătesc regulat impozitele. Acum, e drept că întâlnirile total întâmplătoare dintre cele două mulţimi nu mai au ferocitatea cu care ne obişnuisem dar amintirea momentelor în care corcoduşii se încăpăţânau să înflorească nu se poate şterge.
Aşadar, dezirabila reîntoarcere a ciocârlanilor la sentimente mai bune este tot mai improbabilă pentru toţi cei care mestecă gumă.

Baba şi mitraliera

Calul oprit în faţa vitrinei portocalii, cu privirea aţintită spre inelul de logodnă cu diamante, îşi scutură coada năpârlită. Ochelarii i s-au aburit de poftă. O balegă moale plesneşte cu zgomot înfundat asfaltul trotuarului, chemând muştele şi măturătorii...