Baladă cu manciclenderi şi cocciclopi

În teritoriul delimitat de prunul uscat (care face, aşadar, prune uscate) şi caisul cu alambic (producător autentic de caisată), coclenderii privesc cu jind la perfecta aliniere a planetelor. 

Din când în când, unul mai cu moţ se urcă gâfâind pe scăunelul cu trei picioare şubrede şi se străduieşte din toate răsputerile lui, atâtea câte i-au mai rămas, să aprindă luceafărul de ziuă cu bricheta lui argintoasă. Atunci când reuşeşte, şi asta se întâmplă foarte rar, ceilalţi coclenderi (fără moţ) izbucnesc în sincere urale şi ovaţii care trezesc brutal din somn nevestele manciclopilor tolănite în apropiere.

Şi, uite-aşa, am încălecat pe-o şa.... 

Iar peste ceva timp îşi fac apariţia, înfăşaţi în foi de varză, manciclenderii cei mititei şi cocciclopii trandafirii. Despre care nimeni nu poate spune cum şi de unde au apărut, deşi scutecele sunt tot atât de colorate, pe cât sunt de ude...