A fost odată ca niciodată...

Pe vremea când raţele nu aveau nume dar aveau patru picioare, înotau aşadar de două ori mai repede şi, la lăsarea serii, se ascundeau sus, printre ramurile sălciilor, coclenderii abia se rătăciseră prin zonă. Duceau în spate desagi cu de-ale gurii şi fasunguri folosite pe care încercau să le vândă celor de prin partea locului. 
La început reuşeau în majoritatea cazurilor deoarece băştinaşii - care aşteptau de mult lumina electrică şi ajutorul de şomaj - nu văzuseră până atunci cum arată un bec. Din nefericire, după un timp, fasungurile s-au sfârşit iar nici electricitatea, nici ajutorul de şomaj nu au ajuns prin acele locuri, fapt ce a dus la apariţia foametei în rândul coclenderilor, mai cu seamă a celor crăcănaţi şi cu şosete portocalii. 
Şi atunci, aceştia şi-au adus aminte de păsările cu patru picioare; fără niciun succes, întrucât acestea nu se lăsau prinse cu una cu două (şi nici cu trei). Exasperat de-a dreptul şi cu maţele ghiorţăind, cel mai înalt dintre coclenderii crăcănaţi şi cu şosete portocalii s-a apropiat de malul lacului privind supărat în sus, spre crengile sălciilor cocârjate deasupra apei. A dat cu pălăria ţuguiată de pământ, şi-a pus palmele la gură şi a răcnit:
- " 'raţ' ale dracului!"
Speriate, câteva non-raţe au căzut instantaneu în apropiere şi, de atunci, au început să fie numite "raţe" şi să se cuibărească uneori în varză. Iar coclenderii şi-au schimbat şosetele portocalii cu altele violet, deşi marea majoritate au rămas în continuare crăcănaţi.
Şi-am încălecat pe-o şa şi-a venit şi ajutorul de şomaj dar lumina electrică se lasă încă aşteptată...