sâmbătă, 1 iunie 2013

Haiku

Pe înserat, adică tocmai atunci când întreaga natură îşi ia rămas-bun de la radiaţia electromagnetică a cărei frecvenţă şi intensitate produc omului obişnuit cunoscuta senzaţie vizuală, un coclender cu fes de lână tras pe urechi şi pantaloni de trening peticiţi, aşezat pe banca îngustă din faţa porţii, se spală pe picioare într-un lighean smălţuit (peste tot) dar şi ruginit (pe ici pe colo).

- Fă Giulietoooo!!!... Hai-cu-prosopul-ăla-căl-uitai-pe-televizor-firar-măsa-dracului! 

O frunză de nuc ameţită de vânt cade în apa din lighean împrăştiind valuri mici şi delicate care mângâie gleznele zbârcite ale coclenderului...

Un comentariu:

  1. Bun aşa, Cristian! Talentat eşti dar .... dar cred că e mică probabilitatea ca o frunză de nuc să împrăştie valuri. Adevărat este şi că nimeni n-a studiat ce face o frunză de nuc ameţită de vânt!
    P.S. Mulţumesc! Una cu coclenderiţe prinţese ai ?

    RăspundețiȘtergere