- Doamne, cât de talentat sunt! spune coclenderul Boboneaţă Eusebiu, şef de tură. Nu-mi vine să cred câtamai talentul mi se scurge prin organismul personal, de dimineaţă până seara şi uneori chiar în timpul nopţii. Sunt copleşit extrem! Şi să nu crezi mătăluţă că mi-e uşor, că mă apucă uneori şi o aşa mâncărime a pielii de nu ştiu ce să mă fac şi de ce să mă frec, probabil că am şi un soi de alergie la capacităţile mele surescitate...
Coclenderul Boboneaţă Eusebiu întinde un mic rotofei prin grămăjoara de muştar şi muşcă pofticios din el. O picătură de grăsime i se scurge din colţul gurii pe bărbie, o şterge cu dosul palmei şi continuă:
- Ba alteori mă doare şi capul, aici în partea dreaptă, unde mi-a ieşit şi un soi de cucui! Ce ştiţi voi!... molfăie el, plescăie şi înghite, gogâlţ-gogâlţ. Aseară, cam pe vremea asta, m-am apucat să aşez în ordine crescătoare nişte numere. Şi să ştii că mi-a ieşit chiar din a doua încercare! Dacă vreau, pot să ud şi canapeaua!...
Încheie şi ultima bucată de mic, cu părere de rău că nu s-a sfârşit concomitent muştarul.
- Talentul mă apucă aşa, dis-de-dimineaţă, pe stomacul gol. Mă ia cu o fierbinţeală aici, în piept, şi nu mă lasă până nu bag ceva în gură. Pe urmă, cam pe la zece, iar. Şi din nou trebuie să bag ceva la ghiozdan, că mă enervează cât de talentat sunt! Şi uite-aşa, cam din trei în trei ceasuri, simt cum mă umflu de calităţi.
Coclenderul Boboneaţă Eusebiu, şef de tură la Combinatul de numărat butoniere din Ciorogârla, se şterge la gură cu batista, adună şi aruncă resturile prânzului la coşul de gunoi, apoi se priveşte încă odată, mulţumit şi sătul, în oglinda rotundă cu rană de aluminiu pe care o ţine tot timpul în faţa lui pe birou.
- Hai că sunt al naibii de talentat, dă-mă dracului!...
Buna, Cristian! Sa stii ca inca mai astept sa scrii ceva despre coclenderitele printese!
RăspundețiȘtergereP.S. Ma faceti sa cred ca aveti prejudecati si n-am sa stiu daca fata de printese sau fata de coclenderite...