vineri, 28 decembrie 2012

În trecere...



În oala de pământ, dolofane sarmale forfotesc armonios cântând imnuri de slavă godacului decedat cu demnitate. Bolboroseala lor naște aburi descendenți purtați de curent pe sub ușa întredeschisă a bucătăriei. Între timp, un clavecin (bine temperat) mistuieşte cu greutate pretenţiile de supremaţie ale piftiilor ascunse în cămara prea mică pentru un război atât de mare.
Mai avem noi conştiinţa trecerii printre platanii bătrâni, covârşiţi de foi de dafin şi adânciţi în frunze roz de busuioc?
O boabă de piper ţopăie pe marginea lingurii, cu graţie angelică...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu